Am condus recent noul Ford Focus. Spun nou pentru ca modelul pe care l-am testat eu a aparut anul acesta si este o evolutie naturala si in tandem cu filosofia marcii. Formele devin mai ascutite, avem mult mai multe linii curbe, mult mai multe taieturi decat la generatia anterioara, practic … un alt design. Iar ca orice design exista controverse. Unora le va placea in timp ce altii il vor uri. Nu prea ai de ales, ori iti place ori nu, cale de mijloc pur si simplu nu exista.
Mie unul imi place. Nu sunt fan Ford, dar trebuie sa recunosc ca acest Focus arata dragut. Seamana cu noul Astra in partea frontala iar alegerea formei pentru stopuri poate fi discutata, dar una peste alta nu este o prezenta deloc neplacuta.
Interior
La interior lucrurile se schimba si se complica. Spatiul este mult mai mic decat ma asteptam, chiar si in partea din fata, un pasager cu picioarele mai lungi va avea probleme de confort la drumuri lungi. In spate nu mai zic. Bancheta este intr-adevar mai “adanca” decat la multe alte modele, insa spatiul ramas pentru genunchi ramane chiar si asa destul de putin. Pentru a contrabalansa aceasta lipsa de spatiu, Ford a ales sa isi echipeze masina cu luminite si gadgeturi care, fie vorba intre noi, iau ochii multora.
Tehnologie
Tehnologic vorbind singurul lucru caruia i-am simtit lipsa a fost ecranul masiv al navigatiei. Modelul pe care l-am testat avea in schimb doua ecrane mici si zgarcite. Unul pe bord deasupra cadranelor de viteza / turatii si unul pe plansa de bord, deasupra comenzilor dedicate sistemului audio. Am mai avut ocazia sa interactionez pentru prima data (intr-o masina de test) cu sistemul start-stop si cu functia de auto-parking.
Hai sa le luam pe rand. Start-Stop este numele unui sistem ce opreste motorul masinii in momentul in care stai pe loc. De obicei la semafor. Prin urmare ar trebuii sa scada consumul de carburant. Cum se manifesta ? Simplu. Cand stai in trafic (la semafor), dupa vreo 3 secunde simti (foarte important) cum se opreste motorul. Muzica, farurile, aerul conditionat functioneaza in continuare. Cand apesi pe ambreiaj sa bagi masina in viteza (pentru a pleca de pe loc) motorul porneste de unul singur. Daca este prima oara cand conduci o masina cu start-stop iti va fi destul de greu sa te adaptezi, iar opririle motorului ti se vor parea cel putin iritante. La o masina fara un astfel de sistem, cand stai in trafic, uneori mai apesi ambreiajul crezand ca cei din fata se vor misca. Astfel masina va crede ca esti gata sa demarezi, doar ca tu nu vei pleca nicaieri, peste 3 secunde motorul se va opri din nou.
Acum, daca nu ai simti motorul trepidand la fiecare oprire ar mai fi cum ar mai fi. Poate chiar ar trece neobservata implicarea lui in functionarea masinii (in afara de martorul luminos din bord care se aprinde odata cu activarea sistemului). Dar cand la fiecare cateva secunde motorul ba opreste ba porneste …
Urmatorul sistem despre care as vrea sa stam de vorba si care l-am gasit pe noul Focus este cel ce faciliteaza parcarea … semi-automata. Spun semi-automata, pentru ca atunci cand senzorii de parcare detecteaza un loc liber de parcare, tu trebuie sa selectezi viteza potrivita (marsh-arriere sau 1-a), sa accelerezi/ sa franezi, masina urmand sa vireze singura. Pentru acei ce se simt (si se stiu) anti-talente la capitolul parcari laterale, sistemul va fi … salvator. Masina chiar executa niste parcari absolut perfecte. Pentru cei mai experimentati dintre voi, felul in care volanul se misca singur va fi cel putin ciudat (la inceput) si veti pune mana pe volan sa corectati traiectoria – anuland astfel interventia parcarii automate.
Motorul si Cutia
Continuand tendinta de under-sizing al ultimilor doi ani, Ford a ales sa isi imbie clientii cu un motor de 1.6 (benzina) denumit EcoBoost, din cauza faptului ca este ajutat de o turbina. Vorbim despre 4 cilindri in linie ce dezvolta 150 de cai putere si 240 nM si care sunt in stare sa impinga cele 1333 kg ale masinii la 100 km/h in doar 8.6 secunde.
Nu sunt cifre absolut impresionante si o sa va spun sincer, datorita etajarii cutiei in 6 trepte (lungi), Focusul cel nou cu motorizarea de fata nu este un mare sportiv. Este adevarat ca atinge 140 de km/h in treapta a 3-a (daca chiar vreti), dar nu exista acea senzatia de brutalitate caracteristica masinilor sportive. 150 de cai sunt insa destui pentru drumurile din Romania, pentru multi dintre noi.
Consumul
In oras, fara prea multa aglomeratie, computerul de bord arata 9.6 l/100 de km, dar este foarte probabil care respectivele numere sa creasca exponential cu aglomeratia. Ford declara 7.7l/100 km consum urban, ceea ce va spun de pe acum ca nu se va intampla in Bucuresti. Poate in Radauti, sau in Focsani, dar in nici un caz in Bucuresti sau in Brasov.
La 120 de km/h pe pilot automat masina raporta on consum de 7.3 l/100 km (instant). Aproape decent pentru puterea disponbila.
Ce mi-a mai placut:
- volanul. Foarte bine realizat, se simtea bine de tot in mana, iar pleiada de butoane disponibile pe suprafata “covrigului” dau foarte bine in spatiu. Nu stiu daca te si obisnuiesti cu ele, dar cu siguranta dau bine.
- atmosfera interioara generata de luminile ambientale de la picioare, usi si de plafoniera. A nice touch.
- pozitia la volan. Te simti ok acolo. Toate controalele sunt la indemana, sistemul audio se aude foarte bine.
Ce nu mi-a placut:
- antifonarea. La viteze mai mari de 120-130 km/h zgomotul produs de trenul de rulare devine pregnant.
- spatiul interior mic in spate si portbagajul micut.
- alegerea culorilor luminilor la interior. Avem cel putin 4 nuante de albastru in masina (butoanele au o nuanta, un ecran are o nuanta, celalalt ecran are alta nuanta …), alb, plus niste rosu pe la usi, la picioare …
- unele plastice din bord nu aratau chiar premium-quality (pe de alta parte nici masina nu este premium)
Concluzie:
Noul Focus este un fel de altfel. Vine cu o mostenire. Motoare bune, platforma extrem de stabila si fiabilitate. Totodata anul 2011 aduce liniile de design “kinetice” in ton cu tendintele grupului, gadgeturi la interior, butoane multe, sisteme start-stop si auto-parking.
Este in mod clar un model tineresc, destinat celor ce isi doresc o masina moderna, relativ puternica (care nu este diesel) si care sa arate .. diferit fata de orice altceva de pe strada.






















In concluzie, de banii astia mai bine iti altceva. Asta daca nu esti o persoana mica de statura cu probleme grave la parcare
. In 8.6s 100km/h la 150cp este total dezamagitor (stiu un Golf pe motorina la 105 cai care a scos 8s – nemodificat) iar consumul rupe pentru o masina model 2011, sunt dezamagit, numai gura e de Ford. Astept si alte review-uri dn-le Tanase, sper sa prinzi masini la care sa ai numai cuvinte de lauda, pentru ca s-a simtit gustul amar care ti l-a lasat masina dupa lipsa pasiunii din review. Spor la treaba si tine-o tot asa ba chiar mai bine.
Nu vrei sa incerci un Polo/Golf/Ibiza/Leon cu 1.2 TSI/1.4TSI sa vezi diferenta? Primul, 1.2 TSI, pare motor mic la prima vedere si cu asta in gand, cand accelerezi, deja ramai uimit cata viata are motoraul ala in el. 1.4 TSI-ul…nu mai zic, in special cel de pe versiunile sport, cu pana la 180CP.
Numai bine!