Intr-un articol CNET, aflam ultimele numere de vanzare pentru cel mai nou sistem de operare semnat Microsoft, Windows Vista.
Cele mai multe comparatii se fac cu Windows XP, care la momentul lansarii s-a vandut cu aproximativ 40% mai bine. Rata de adoptare este de asemenea destul de mica, majoritatea licentelor de Vista fiind vandute pe calculatoare noi.
Microsoft spera ca rata de adoptarea sa fie de doua ori mai buna in cazul Vista, insa se pare ca nu e asa. Majoritatea companiilor medii si mari, asteapta eliberarea SP1 inainte sa instaleze Vista, si strategia nu este de condamnat. Raportul se refera in special la piata din Statele Unite, insa eu banuiesc ca o situatie la fel de statica, daca nu mai statica se va inregistra in curand si in Europa.
Printre motivele de a nu adopta Vista prea repede se numara si upgradeurile de hardware necesare pentru ca noul OS sa poata functiona ca lumea (in opinia mea fara 1,5GB de RAM nu prea merita sa te incurci).
Lumea s-a obisnuit cu XP si problemele sale, si nu vor sa investeasca timp si bani in a upgrada doar de dragul artei.
Personal cred ca Microsoft nu ne-a aratat destul de bine de ce am vrea sa instalam Vista. Care sunt avantajele, ca dezavantaje sunt destule.
Ne-am ars cu XP care era (si inca mai este pe alocuri) gaurit, si virusi zburdau liberi inainte de SP1 si intre SP1 si SP2, de ce am repeta figura ? In imaginea creata de MS in mintea mea, aspectul grafic este principalul motiv pentru care as vrea sa upgradez, iar goana dupa o un aspect mai apetisant, se datoreaza Apple cu MacOS-ul lor.
Personal am o licenta de Vista Home Premium (parca) primita cadou de la HP pentru ca laptopul meu a fost cumparat cu WinXP Media Center Edition, exact inainte ca Vista sa fie lansat, dar pe care nu am de gand sa o instalez prea curand. Candva in Aprilie spuneam ca o sa astept pana in Septembrie, Octombrie ca sa pun Vista pe propriul meu laptop. Acum m-am razgandit … Ianuarie parca suna mai realist.