Team building

In firmele mai mari / corporatii se poarta a se face ceva care are un nume pompos … si in aceelasi timp simplu … team building. O notiune initial abstracta, presarata cu misticismul strainatatii prima oara cand am auzit-o. Adica ce e aia ? Anul trecut am avut prima experienta de team-building, cand am fost cu totii la Paris si ne-am rupt picioarele prin Champs Elysees, Notre Dame, Sacre Coeur si alte locatii faimoase incercand sa castigam un joc tampitel. Anul asta intamplarea cea minunata s-a intamplat aici, in Danemarca.
Si dupa ce iar am alergat ca nebunii pe campii cautand indicii pentru a face jocuri de logica (God I hate those sometimes), am ajuns la o concluzie trista.
Jocurile regizate spre a spori increderea in cei cu care lucram sunt la fel de inutile ca vrajelile si conversatiile din seara inainte de a bea ca nesatulii … a doua zi increderea dispare la fel de repede ca apa din veceul in care iti lasi lichidele ingurgitate cu o seara inainte, iar oamenii se intorc la a fi ceea ce sunt ei cel mai bine … egoisti. Sub umbrela independentei si a profesionalismului fiecare trage pana la urma pentru el insusi, in felul lui si folosindu-si propriile tactici si scopuri.
Ce ne face sa ne simtim relativ apropiati in prima etapa ? Educatia. Cei 7 (9-15 sau 20) ani de acasa, nevoia trista si rezidua de socializare si de includere intr-un grup.

Note to self … smoking and running in the same time does not make Mi happy or healthy for that matter.
Drinking and running … now that’s a new one to try.

P.S. Speechurile motivationale sunt lipsite de noima de cele mai multe ori.